AUTO GO-DAN
Noua ne pasa de elevii nostri
Art. 1. - (1)
Circulatia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor si a
celorlalte categorii de participanti la trafic, drepturile,
obligatiile si raspunderile ce revin persoanelor fizice si juridice,
precum si atributiile unor autoritati ale administratiei publice,
institutii si organizatii în legatura cu acestea sunt supuse
dispozitiilor prevazute în prezenta ordonanta de urgenta si în
regulamentul de aplicare a acesteia.
(2) Dispozitiile prevazute în prezenta ordonanta de urgenta au ca
scop asigurarea desfasurarii fluente si în siguranta a circulatiei
rutiere, apararea vietii si integritatii corporale, a sanatatii
persoanelor, proprietatii publice si private, protectia mediului
înconjurator, precum si a drepturilor si intereselor legitime ale
persoanelor în acest domeniu.
(3) Autoritatea competenta în domeniul circulatiei rutiere, precum
si de exercitare a controlului respectarii normelor din acest
domeniu este Inspectoratul General al Politiei Române.
(4) Reglementarile privind circulatia pe drumurile publice se emit
de catre autoritatile publice centrale si locale cu atributii în
acest domeniu numai cu acordul Inspectoratului General al Politiei
Române si cu respectarea întelegerilor internationale la care
România este parte.
(5) Prevederile prezentei ordonante de urgenta se aplica tuturor
participantilor la trafic, precum si autoritatilor care au atributii
în domeniul circulatiei si sigurantei rutiere.
Art. 2. - Îndrumarea, supravegherea si controlul respectarii
normelor de circulatie rutiera se fac de catre politisti
specializati si anume desemnati prin dispozitie a inspectorului
general al Inspectoratului General al Politiei Române, care au
obligatia de a lua masurile legale în cazul în care constata
încalcari ale normelor privind circulatia pe drumurile publice.
Art. 3. - Circulatia pe drumurile publice din zona de frontiera si
din alte zone pentru care, potrivit legii, s-au stabilit restrictii
se face cu respectarea reglementarilor instituite pentru acele zone.
Art. 4. - (1) Controlul circulatiei vehiculelor apartinând
Ministerului Apararii Nationale se efectueaza de catre politie,
precum si de catre personalul din structura desemnata de acest
minister.
(2) Cercetarea accidentelor de circulatie în care au fost angajate
vehicule din categoria celor prevazute la alin. (1) se efectueaza de
catre politie. La locul accidentului poate asista si un reprezentant
al Ministerului Apararii Nationale.
Art. 5. - (1) Administratorul drumului public este obligat sa
semnalizeze corespunzator orice obstacol aflat pe partea carosabila,
care stânjeneste sau pune în pericol siguranta circulatiei, si sa ia
toate masurile de înlaturare de îndata a acestuia.
(2) Se interzice amplasarea constructiilor de orice fel în zona
statiilor mijloacelor de transport în comun, cu exceptia celor
destinate refugiilor pentru calatori.
(3) În caz de producere a unui eveniment rutier ca urmare a starii
tehnice a drumului public sau a semnalizarii necorespunzatoare a
obstacolelor ori lucrarilor care se executa pe acesta,
administratorul drumului public, respective executantul lucrarilor,
raspunde contraventional, civil sau penal, dupa caz.
(4) Orice masura de restrictie a circulatiei pe drumurile publice se
dispune de catre administratorul drumului numai cu acordul politiei.
Art. 6. - În sensul prezentei ordonante de urgenta, expresiile si
termenii de mai jos au urmatorul înteles:
1. drum public - orice cale de comunicatie terestra, destinata
traficului rutier, daca este deschisa circulatiei publice. Drumurile
care sunt închise circulatiei publice sunt semnalizate la intrare cu
inscriptii vizibile;
2. localitate - spatiul ce cuprinde cladiri, ale carui intrari si
iesiri sunt semnalizate ca atare;
3. zona rezidentiala - perimetrul dintr-o localitate unde se aplica
reguli speciale de circulatie, având intrarile si iesirile
semnalizate ca atare;
4. zona pietonala - perimetrul care cuprinde una sau mai multe
strazi rezervate circulatiei pietonilor, unde accesul vehiculelor
este supus unor reguli speciale de circulatie, având intrarile si
iesirile semnalizate ca atare;
5. parte carosabila - portiunea din platforma drumului destinata
circulatiei vehiculelor. Un drum poate cuprinde mai multe parti
carosabile complet separate una de cealalta printr-o zona
despartitoare sau prin diferenta de nivel;
6. acostament - fâsia laterala cuprinsa între limita partii
carosabile si marginea platformei drumului;
7. banda de circulatie - spatiu longitudinal al partii carosabile,
materializat sau nu prin marcaje rutiere, daca are o latime
corespunzatoare pentru circulatia cu usurinta a unui sir de vehicule,
altele decât vehiculele care se deplaseaza pe doua roti;
8. banda reversibila - subdiviziunea longitudinala a partii
carosabile, situata lânga axul drumului, destinata circulatiei
autovehiculelor într-un sens sau în altul, în functie de
intensitatea traficului;
9. banda pentru stationarea de urgenta - subdiviziunealongitudinala
suplimentara situata la extremitatea dreapta a autostrazii,
destinata exclusiv stationarii autovehiculelor în cazuri de forta
majora;
10. pista pentru biciclete - una dintre subdiviziunile partii
carosabile sau o portiune din trotuar ori acostament, materializata
prin marcaje rutiere si/sau semnalizata prin indicatoare, destinata
numai circulatiei bicicletelor si ciclomotoarelor;
11. trotuar - spatiul din partea laterala a drumului, separat în mod
vizibil de partea carosabila prin diferenta sau fara diferenta de
nivel, destinat circulatiei pietonilor;
12. intersectie - orice încrucisare, jonctiune sau bifurcare de
drumuri, inclusiv spatiile formate de acestea;
13. autostrada - drumul conceput si construit special pentru
circulatia autovehiculelor cu sau fara remorci, care nu serveste
proprietati alaturate si care:
- are pentru cele doua sensuri de circulatie parti carosabile
distincte, separate între ele printr-un spatiu care nu este destinat
circulatiei sau, exceptional, prin alte modalitati, cu exceptia
locurilor speciale sau cu caracter temporar;
- nu intersecteaza la nivel drumuri, cai ferate sau linii de tramvai;
- este prevazuta cu semnalizare speciala;
14. trecere la nivel - încrucisarea la nivel dintre un drum public
si o cale ferata sau linie de tramvai, care dispune de o platforma
independenta;
15. vehicul - un sistem mecanic care se deplaseaza pe drum, cu sau
fara mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru
transportul de persoane si/sau bunuri ori pentru efectuarea de
servicii sau lucrari;
16. bicicleta - vehiculul prevazut cu doua roti si pedale sau
manivele, care se deplaseaza pe drum, actionat de forta musculara a
utilizatorilor;
17. motocicleta - autovehiculul cu doua sau trei roti, al carui
motor are o capacitate cilindrica mai mare de 50 cm3, cu sau fara
atas si/sau o viteza maxima, prin constructie, mai mare de 50 km/h,
a carui masa proprie nu depaseste 400 kg;
18. ciclomotor - vehiculul cu doua sau trei roti, care este prevazut
cu un motor cu ardere interna, având o capacitate cilindrica de cel
mult 50 cm3, care pastreaza caracteristicile generale ale
bicicletei, putând fi pus în miscare si cu ajutorul pedalelor, si a
carui viteza de deplasare, prin constructie, nu depaseste 50 km/h;
19. autovehicul - vehiculul prevazut cu un dispozitiv mecanic
propriu de propulsie; vehiculele care se deplaseaza pe sine,
denumite tramvaie, si ciclomotoarele nu sunt considerate
autovehicule. Definitia include si termenul automobil, care
reprezinta oricare dintre vehiculele cu motor care servesc în mod
normal transportului pe drum al persoanelor sau bunurilor ori la
tractarea pe drum a vehiculelor utilizate pentru transportul de
persoane sau bunuri.
Acest termen include troleibuzele, adica vehiculele care sunt
cuplate la o retea electrica, dar care nu circula pe sine. Acesta nu
include vehiculele, cum ar fi tractoarele agricole, a caror
utilizare pentru transportul rutier de persoane sau marfuri ori
pentru tractarea unor vehicule care transporta persoane sau marfuri
nu este decât ocazionala;
20. tractor - autovehiculul destinat prin constructie si echipare
tractarii altor vehicule sau efectuarii unor lucrari specifice;
21. remorca - vehiculul fara motor destinat a fi tractat de un
autovehicul;
22. semiremorca - remorca a carei masa totala maxima autorizata este
preluata în parte de catre autovehiculul tragator;
23. remorca usoara - remorca a carei masa totala maxima autorizata
nu depaseste 750 kg;
24. masa totala maxima autorizata - masa totala maxima a unui
vehicul încarcat, declarata admisibila de catre autoritatea
competenta;
25. vehicul cu mase si/sau dimensiuni de gabarit depasite -
vehiculul care, datorita dimensiunilor sale ori marfurilor
transportate, depaseste în lungime, latime sau în înaltime limitele
maxime ori masele maxime admise prin legislatia în vigoare;
26. conducator - persoana care determina punerea în miscare si
actioneaza asupra directiei de deplasare pe drum a vehiculelor si
animalelor izolate sau în turma, celor de tractiune, povara ori de
calarie;
27. participant la trafic - conducatorul sau pietonul care circula
pe drumul public;
28. coloana oficiala - autovehiculul sau grupul de autovehicule
însotit de cel putin un vehicul al politiei ce are în functiune
mijloacele speciale sonore si luminoase;
29. vehicul în circulatie internationala sau în trafic international
- vehiculul care, prin deplasarea sa, depaseste cel putin o
frontiera de stat.