AUTO GO-DAN
Noua ne pasa de elevii nostri
Art. 105. - (1)
Împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si, dupa
caz, a actului prin care s-a dispus una dintre sanctiunile
contraventionale complementare prevazute la art. 88 alin. (1) se
poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la
sediul unitatii de politie din care face parte agentul constatator.
(2) Plângerea suspenda executarea amenzilor si a sanctiunilor
contraventionale complementare, de la data înregistrarii acesteia la
unitatea de politie din care face parte agentul constatator.
(3) Plângerea, împreuna cu dosarul cauzei, se trimite de îndata
instantei de judecata pe raza careia a fost savârsita fapta.
(4) Instanta învestita cu solutionarea cauzei dispune asupra
legalitatii si sanctiunile contraventionale complementare
administrative.
Art. 106. - (1) Hotarârea pronuntata în prima instanta este supusa
recursului.
(2) Recursul, împreuna cu actele care au stat la baza hotârârii, se
depune la instanta a carei hotarâre se ataca,în termen de 15 zile de
la comunicare.
(3) Judecata se face de urgenta, cu citarea partilor, iar hotarârea
tribunalului este definitiva si irevocabila.